Societatea contemporană tinde spre superficial – la fel și valorile cărora se închină. În secolul vitezei, ne hrănim cu iluzia că având acces la informație, o deținem, înțelegem și o absorbim întru totul. Am ajuns astfel, să creăm standarde de frumusețe dure, stricte pe care prezumăm ca toți vor să le atingă și să se încadreze printre „cei frumoși”, cu un corp atletic și musculatură tonifiată. De aceea, la întrebarea „este chirurgia bariatrică o necesitate sau doar un capriciu?” pentru cei mai mulți balanța înclină către cea din urmă variantă. 

Vedem prin chirurgia bariatrică doar un drum scurt spre ieșirea din umbra obezitătii, spre frumusețe și acceptare socială. Judecăm cartea după copertă și asociem obezitatea cu urâtul, neștiind că ea este, de fapt, o boală cronică. Această etichetare își găsește rădăcinile în lipsa de informare, lipsa de educație medicală și de empatie. 

Conform Organziației Mondiale a Sănătății, obezitatea a atins proporțiile unei epidemii globale. Se înregistrează 1,9 miliarde de adulți supraponderali dintre care 600 de milioane de obezi; dintre aceștia 2,9 milioane decedează lunar din cauza greutății lor și a bolilor provocate de aceasta. Dintre afecțiunile asociate obezității putem aminti afecțiunile cardiovasculare, sindromul ovarelor polchistice, diabetul zaharat de tip 2, creșterea colesterolului, afecțiunile osoase. Acestea reprezintă doar o parte din motivele ce fac din obezitate si tratarea ei, argumente privite și dezbătute cu seriozitate. 

În ciuda politicilor și programelor puse în practică pentru stoparea și prevenirea progresului acestei epidemii, s-a constatat de-a lungul ultimilor ani că chirurgia bariatrică s-a impus ca fiind cea mai eficientă în tratarea obezității severe. Chirurgia bariatrică poate acționa în maniere diverse: ea vizează fie modificarea sistemului digestiv pentru reducerea eficacității digestiei, diminuând absorbția alimentelor, fie reducerea cantității alimentelor pe care o persoană le poate ingera fara a resimți un disconfort; există și intervenții mixte ce îmbină cele două modalități. Chirurgia bariatrică are un impact major privind pierderea în greutate și chiar asupra ameliorării celorlalte probleme de sănătate ale pacienților operați. Conform studiilor, aceste intervenții au o eficacitate superioară modalităților non-chirurgicale.

Scopul chirurgiei bariatrice este acela de a reduce riscul de îmbolnăvire sau deces asociat obezității.

 Într-adevăr, chirurgia bariatrică redă și frumusețea pacienților, însă aceea izvorâtă din interior, din bucuria de a trăi sănătos și de a-și recăpăta tenacitatea.